News

CNA suspendă emisia Realitatea Plus

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis aplicarea uneia dintre cele mai dure sancțiuni din ultimii ani pentru Realitatea Plus: suspendarea emisiei pentru trei ore.

Măsura vizează postul de televiziune deținut de familia Păcuraru și va fi pusă în aplicare joi, 19 februarie, în intervalul orar 18:00–21:00.

În cele trei ore, Realitatea Plus nu va putea transmite programele obișnuite, ci va fi obligată să difuzeze exclusiv textul sancțiunii aplicate de CNA.

Potrivit informațiilor publicate de PaginadeMedia, decizia vine în urma constatării mai multor încălcări ale legislației audiovizuale în luna noiembrie 2025. Este vorba despre 10 emisiuni difuzate în perioada 1–21 noiembrie, înainte de începerea oficială a campaniei electorale pentru Primăria Capitalei.

În cadrul ședinței CNA, Mircea Toma, membru al Consiliului, a criticat conținutul difuzat de post, afirmând: „Ceea ce se întâmplă nu este jurnalism”. Acesta a fost și cel care a propus sancționarea televiziunii pentru lipsa de imparțialitate în emisiunile analizate.

Hotărârea a fost adoptată cu votul majorității membrilor CNA. Împotriva sancțiunii au votat doi membri ai Consiliului, Georgică Severin și Lucian Dindirică, propuși în CNA de Partidul Social Democrat.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button