Ce se întâmplă cu vremea, în Oltenia, în primele zile din octombrie
În unele zone temperatura va fi mai rece decât cea specifică perioadei, potrivit prognozei pentru perioada 29 septembrie-12 octombrie, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie.
Până spre finalul primei săptămâni, vremea se va răci și va deveni deosebit de rece pentru începutul lunii octombrie. Media valorilor diurne va fi în scădere de la 20 de grade, până spre 10…11 grade.
În același timp, valorile nocturne vor fi în scădere ușoară, iar media acestora va ajunge la 7 grade. Ulterior, valorile termice vor fi în creștere. Media maximelor va ajunge în a doua săptămână la 22 de grade, iar a minimelor la 9 grade.
Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată în prima săptămână, dar mai ales în zilele de 3,4 și 5 octombrie, când și cantitățile de apă vor putea fi însemnate.






