Ce priorități are candidatul AUR la Primăria Târgu-Jiu
Coordonatorul AUR Gorj, Ionelia, Priescu, candidatul Alianței pentru Unirea Românilor la Primăria Târgu-Jiu, a identificat care sunt prioritățile municipiului.
Ionelia Priescu consideră că Târgu-Jiul are nevoie de mai multe parcări.
În opinia candidatului AUR la primărie, ar trebui realizată una supraterană la Piața Centrală.
În plus, lidera Alianței pentru Unirea Românilor afirmă că proiectul de amenajare a Căii Eroilor trebuie refăcut.
“Ce fac eu, acum, zilele astea, este să-mi conturez echipa și, cu ajutorul echipei, să conturăm până la nivel de soluție proiectul pentru Târgu-Jiu, pentru că nu vom merge în fața târgujienilor și le vom zice: “Votați-ne pe noi, că suntem de la AUR și atât.”. Noi trebuie să avem soluții pentru acest oraș. Sunt câteva proiecte pe care le avem în vedere. Sunt proiecte pe care toți și le-au asumat, la un moment dat, inclusiv administrația Romanescu, dar pentru care n-au făcut niciun pas. Dar sunt proiecte atât de necesare pentru târgujienii. Cum este parcarea de la Piața Mare, va trebui făcută, pentru că Târgu-Jiu este sufocat, cu 2 etaje, supraterană, am vorbit și cu Edi Lădaru, se poate întinde pe acel segment de parcare de la Super 2000.
Adică, trebuie făcută asta, în acest moment, în oraș, nu ai unde să parchezi, locurile de parcare sunt limitate și mai bine îți ții mașina acolo și mergi pe jos decât să îndrăznești să te deplasezi cu ea pe un kilometru. Pe lângă asta, trebuie refăcută cap coadă lucrarea de pe Calea Eroilor. Acolo, la cum arată, nu mai putem lua în calcul că putem merge și petici sau reface câte ceva, este greșit peste tot și va trebui să refacem Calea Eroilor de la început. Pe proiectul vechi, am înțeles că existau în plan acele pasaje subterane. Ideea Axei Brâncuși este să fie o axă continua. Chiar dacă există acea întrerupere cu calea ferată, haideți să o facem măcar până la biserică să fie continua”, a precizat Ionelia Priescu.