Ce așteptări are un lider din CE Oltenia de la noul manager. “Să nu mai cosmetizeze realitatea”
Manu Tomescu îi cere noului manager al CE Oltenia, Dan Plaveti, să nu mai fie “omul de serviciu al partidelor politice care conduc compania”.
Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari speră ca noul președinte al directoratului să conducă CE Oltenia în așa fel încât societatea să supraviețuiască. Manu Tomescu îi solicită lui Dan Plaveti să nu mai “cosmetizeze” realitatea din companie și să facă o analiză corectă a situației în care se află, la ora actuală, Complexul Energetic Oltenia. Liderul sindical speră ca noii membri ai directoratului Complexului Energetic Oltenia să dea dovadă de transparență, să comunice clar care e politica de personal, ce se va întâmpla cu minerii și energeticienii în contextul în care compania se află pe un plan de închidere. Manu Tomescu acuză politicienii de nepăsare pentru că refuză să discute despre realizarea unui program social pentru județul Gorj care va fi cel mai afectat de închiderea mineritului. Liderul Energia Rovinari speră că atunci când șefii CE Oltenia vor spune că această companie se va închide, în acel moment se vor trezi și liderii marilor sindicate să lupte pentru un pachet social pentru județ.