EvenimentNews

Ce a făcut un bărbat de 56 de ani din Turceni în fața casei vecinului de 71 de ani


Un bărbat de 56 de ani din Turceni a fost reținut de polițiști după ce a încălcat un ordin de protecție și și-a amenințat vecinul cu moartea.

“În ziua de 14 iulie 2025, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au fost sesizaţi prin plângere de către un bărbat, de 71 de ani, din Turceni, cu privire la faptul că vecinul acestuia, în vârstă de 56 de ani, l-ar fi amenințat și a încălcat ordinul de protecție emis de către Judecătoria Târgu Jiu.

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit că la data de 13 iulie a.c., bărbatul de 56 de ani s-a apropiat de poarta locuinței persoanei vătămate, adresând amenințări cu suprimarea vieții, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis de către Judecătoria Târgu Jiu.

În cauză s-a întocmit un dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea ordinului de protecție şi ameninţare.

În continuarea cercetărilor în cadrul dosarului penal, faţă de bărbatul de 56 de ani din Turceni, a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanţă pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button