NewsȘtiri

Campanie inedită la Târgu Jiu: donezi sânge și intri automat într-o tombolă cu premii

Centrul de Transfuzie Sanguină Gorj și Regia Națională a Pădurilor – Romsilva lansează o campanie specială menită să încurajeze donarea de sânge. Pe 12 iunie 2026, donatorii care vor trece pragul Centrului de Transfuzie Sanguină din Târgu Jiu vor avea șansa nu doar să ajute pacienții aflați în nevoie, ci și să participe la o tombolă cu premii.

Acțiunea se desfășoară în cadrul campaniei „Solidaritate pentru viață”, iar toți cei care donează sânge în ziua respectivă vor fi înscriși automat în tombola organizată de Romsilva și CTS Gorj.

Organizatorii au pregătit premii pentru cinci donatori norocoși, constând în rucsacuri, termosuri și vouchere oferite de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.

Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Gorj reamintesc că o singură donare poate salva până la trei vieți și reprezintă unul dintre cele mai importante gesturi de solidaritate față de comunitate.

Evenimentul va avea loc pe 12 iunie, la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină Gorj, iar organizatorii îi invită pe gorjeni să se alăture campaniei și să transforme un gest simplu într-o șansă la viață pentru pacienții care au nevoie urgentă de sânge.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button