CulturăNews

Aici se nasc viitoarele voci ale folclorului gorjean! Copiii talentați au intrat într-o săptămână de pregătire intensă


Copiii și tinerii din Gorj pasionați de muzică populară au parte, în această săptămână, de o experiență dedicată formării și perfecționării lor artistice. „Școala de vară a cântecului popular românesc” se desfășoară în perioada 31 august – 4 septembrie, la Târgu Jiu, sub coordonarea profesoarei și interpretei Emilia Drăgotoiu Nanu. Participanții își perfecționează repertoriul, descoperă cântece noi și învață mai multe despre pregătirea necesară pentru participarea la festivalurile-concurs de muzică populară.

“La Târgu Jiu, muzica populară prinde glas prin intermediul unui proiect dedicat copiilor și tinerilor pasionați de folclor. În perioada 31 august – 4 septembrie 2026 are loc „Școala de vară a cântecului popular românesc”, un program dedicat formării și perfecționării tinerelor talente, coordonat de profesoara și cunoscuta interpretă, Emilia Drăgotoiu Nanu.
Cursurile se desfășoară în sala „Titu Rădoi” a Direcție Județene de Cultură Gorj, unde, pe parcursul acestor zile, copiii au ocazia să învețe, să descopere și să-și perfecționeze repertoriul sub îndrumarea unei echipe de specialiști consacrați.
Astăzi, cei care s-au înscris pentru acest proiect au avut bucuria de a-l avea alături pe managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Ionuț Viorel Bordeiași, care le-a vorbit despre importanța conservării și promovării tradițiilor populare românești, dar și despre ceea ce înseamnă un festival concurs de muzică populară și cât de importantă este pregătirea unui copil înainte de participarea la un astfel de eveniment.
Pentru cei prezenți, această școală de vară este mai mult decât un simplu curs. Este un loc în care talentul este șlefuit și dragostea pentru folclor este transmisă mai departe.
Sub îndrumarea doamnei profesoare Emilia Drăgotoiu Nanu, copiii își perfecționează piesele din repertoriu, iar astăzi au avut și curajul de a încerca cântece noi, în tonalități diferite.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj o să vă prezinte imagini din fiecare zi a proiectului.
Evenimentul este organizat de Asociația „Cântec de pe Jiu”, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu și Grupul „Privighetorile Gorjului””, au transmis reprezentanții CJCPCT Gorj. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button