Societate

Când încep lucrările la clinica medicală din comuna gorjeană

Majoritatea avizelor pentru realizarea clinicii medicale într-o școală veche din comuna Roșia de Amaradia au fost obținute.

Primarul Liviu Cotojman crede că lucrările la clinica medicală vor începe în această toamnă. Potrivit edilului au fost obținute deja majoritatea avizelor.

“Suntem în etapa de rezolvare a problemelor birocratice. Am obținut majoritatea avizelor, iar în una-două săptămâni vom face pași importanți. Vă voi informa printr-un comunicat de presă imediat ce finalizăm ultimele detalii legate de documente. (…) Eu cred că în toamna aceasta vom începe lucrările la acest spital, având în vedere că avem deja aprobată prefinanțarea. Nu am ieșit până astăzi să spun acest lucru pentru că încă ne lovim de birocrație. Este foarte greu să pui în aplicare o astfel de investiție, care presupune multe hârtii și avize de la instituțiile statului. Noi lucrăm zi de zi, chiar dacă sunt demersuri care nu se văd direct. Cât timp lucrezi doar pentru obținerea documentelor, cetățeanul nu are de unde să știe, pentru că nu le vede. Însă suntem conștienți că acestea sunt etape obligatorii în punerea în aplicare a unei investiții. Ca atare, ne mobilizăm și facem pași zilnic pentru a trece la lucrările vizibile, adică la construcția efectivă”, a precizat edilul.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button