Bătrân de lângă Gorj, dat dispărut
Polițiștii desfășoară căutări pentru găsirea lui Ilie Guliman, un bărbat în vârstă de 86 de ani, din comuna Poiana Mare, județul Dolj, care a dispărut după ce a plecat voluntar de la domiciliu.
Potrivit informațiilor, bărbatul a plecat în data de 3 iulie 2026 către municipiul Craiova și nu a mai revenit acasă, familia alertând autoritățile.
Semnalmentele persoanei dispărute sunt următoarele: aproximativ 120 cm înălțime, 80 de kilograme, constituție corpolentă, păr alb și ochi căprui. Un semn particular este poziția foarte aplecată a corpului.
La momentul dispariției, Ilie Guliman era îmbrăcat cu pantaloni trei sferturi de culoare gri, prevăzuți cu două dungi albe laterale, purta sandale maro, avea bustul gol și ținea în mână un baston, o plasă roșie și o vestă gri.
Poliția face apel la cetățenii care pot oferi informații despre locul în care se află bărbatul să sune de urgență la 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție. Orice informație poate fi esențială pentru găsirea acestuia în siguranță.






