Șoferii prinși drogați ar putea primi până la 7 ani de închisoare
Șoferii prinși cu droguri în sânge ar putea primi până la 7 ani de închisoare, indiferent de concentrație. Asta prevede un nou proiect de lege depus în regim de urgență de Alina Gorghiu, fost ministru al Justiției, împreună cu mai mulți parlamentari.
Inițiativa propune modificarea Codului penal și are susținerea PSD și PNL, dar ar putea fi sprijinită și de opoziție, potrivit euronews.ro.
Unii experți avertizează că acest proiect ar putea duce la condamnarea unor șoferi care nu sunt vinovați. Inițiativa contrazice, practic, hotărârea recentă a Înaltei Curți, care a stabilit că trebuie făcută o expertiză pentru a stabili dacă substanțele psihoactive au afectat abilitatea șoferilor de a conduce.
Proiectul de lege a fost depus cu mare viteză, la doar câteva zile după decizia instanței. Noua propunere legislativă prevede pedepse cu închisoare între 2 și 7 ani pentru șoferii care sunt depistați cu substanțe interzise în sânge.
„Avem nevoie de această lege cât mai repede în contextul în care Înalta Curte de Casație și Justiție a decis (…) că este nevoie de expertize pentru a stabili dacă substanțele psihoactive găsite în organismul unui șofer îi afectează capacitatea de a conduce”, a scris Alina Gorghiu într-o postare pe pagina de facebook.