Pacienții pot raporta acum abuzurile prin care sunt trimiși de la stat la privat

Sesizările vor putea fi făcute printr-un formular online, aflat pe site-ul Ministerului Sănătăţii, care va conţine următoarele date: spitalul unde s-a întâmplat, medicul implicat, cabinetul privat indicat, costurile impuse.
Ulterior, aceste sesizări vor fi analizate printr-un control comun al Ministerului Sănătăţii şi CNAS, astfel încât fiecare caz să fie verificat şi sancţionat, a anunţat duminică ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete, care califică drept „inacceptabilă şi nedemnă” practica de a indica pacienţilor din spitalele publice clinici private pentru investigaţii şi tratament.
„Sistemul medical funcţionează mai bine printr-o colaborare deschisă între pacienţi şi medici. În România, un adevăr simplu trebuie cunoscut de toată lumea: spitalul public are obligaţia de a trata pacienţii. Din păcate, am primit numeroase semnale că bolnavilor li se spune că „nu mai sunt locuri”, „s-a terminat plafonul”, „CT/RMN este stricat”, „laboratorul nu funcţionează” sau că „nu există condiţii” – şi sunt trimişi către cabinete private, unde plătesc pentru servicii pe care ar fi trebuit să le primească gratuit. Această practică este inacceptabilă şi nedemnă”, afirmă ministrul Sănătăţii într-o postare pe Facebook.





