News

Apel umanitar lansat de Poliție. Un polițist are nevoie urgentă de donatori de sânge

Poliția Română a lansat un apel umanitar pentru sprijinirea lui Alexandru Theodor Enăchescu, polițist care și-a dedicat întreaga carieră combaterii criminalității economice și care se află internat în spital, având nevoie urgentă de transfuzii de sânge.

Potrivit anunțului transmis de reprezentanții instituției, colegii săi fac apel la toate persoanele care pot dona sânge pentru a-l ajuta în această perioadă dificilă.

Donarea se poate face la orice spital de urgență din București, inclusiv la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, Spitalul Universitar sau Spitalul Militar, cu mențiunea că sângele este destinat pacientului Alexandru Theodor Enăchescu, internat la Spitalul CF2 din București, Secția Medicală 1 – Gastroenterologie, sub îngrijirea medicului Dana Bucur.

Reprezentanții Poliției au precizat că grupa sanguină nu are importanță, orice donare nominală fiind de mare ajutor pentru colegul lor.

„Alexandru Theodor Enăchescu, polițist care și-a dedicat întreaga carieră investigării criminalității economice, se află internat în spital și are nevoie urgentă de transfuzii de sânge”, au transmis reprezentanții Poliției.

Totodată, aceștia au subliniat că un gest simplu poate face o diferență uriașă pentru un om care și-a petrecut întreaga viață profesională în slujba legii.

„O oră din timpul dumneavoastră poate face diferența pentru un om care a stat, o carieră întreagă, de partea legii”, este mesajul transmis de colegii polițistului.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button