Vești importante pentru sute de mii de români care luptă cu cancerul și pentru familiile acestora. Însoțitorii pacienților oncologici ar putea beneficia de concediu medical și indemnizație nu doar atunci când îi însoțesc la operații și tratamente, ci și la investigațiile medicale necesare monitorizării bolii.
Măsura este prevăzută într-un proiect legislativ depus în Parlament de deputații USR Ciprian Rigman, Adrian Wiener și Ovidiu Paraschivescu, care susțin că actuala legislație creează o nedreptate pentru aparținătorii bolnavilor de cancer.
Potrivit inițiatorilor, pacienții oncologici au nevoie frecvent de investigații complexe pentru diagnostic, stadializare, monitorizarea evoluției bolii sau stabilirea tratamentului, iar în multe cazuri nu se pot deplasa singuri.
„Vorbim despre corectarea unei inechități din prezent, pentru că nu este normal ca statul să penalizeze însoțitorul bolnavului oncologic pentru însoțirea acestuia din urmă la investigații, operații și tratamente. Cei care au trecut prin astfel de situații, care au avut cazuri în familie și prieteni, știu foarte bine că, în termeni reali, bolnavul oncologic nu poate fi lăsat să se deplaseze și să se descurce singur după astfel de proceduri, astfel că, până la urmă, prin noul proiect ne asigurăm că dreptul la sănătate e urmărit cu adevărat în aceste situații”, a declarat deputatul Ciprian Rigman.
Datele prezentate de inițiatori arată amploarea fenomenului. Între ianuarie și septembrie 2024, în evidențele medicilor din România figurau aproximativ 560.000 de pacienți diagnosticați cu cancer, atât persoane aflate în tratament, cât și pacienți aflați sub supraveghere medicală.
Proiectul prevede modificarea Legii nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, astfel încât persoana desemnată de pacient și recomandată de medicul curant să poată beneficia de concediu și indemnizație pentru însoțirea bolnavului la investigații, intervenții chirurgicale și tratamente.
Inițiatorii susțin că schimbarea ar aduce legislația românească mai aproape de recomandările și obiectivele Uniunii Europene privind sprijinirea pacienților oncologici și a aparținătorilor acestora, prin consolidarea componentei sociale a sistemului de sănătate.






