Ansamblul „Cheile Oltețului” de la Polovragi reprezintă România la un festival internațional ce va avea loc în Italia
Ansamblul Folcloric „Cheile Oltețului” din Polovragi va reprezenta România la Festivalul Internațional de Folclor din Ponte Landolfo, Italia, în perioada 1–8 august 2025, în cadrul celei de-a 62-a ediții a evenimentului „Palcoscenico d’Estate – Săptămâna Folclorului”.
Cu emoție, mândrie și recunoștință, dansatorii gorjeni vor urca pe scena internațională alături de ansambluri din Columbia, Spania, Polonia, Chile, Slovacia și Italia, purtând în suflet și în pași întreaga frumusețe a satului românesc.
Participarea reprezintă o performanță deosebită pentru comunitatea din Polovragi, mai ales că „Cheile Oltețului” este singurul ansamblu românesc prezent la festival, devenind astfel ambasador al valorilor și tradițiilor populare din județul Gorj.
Programul artistic include două momente importante: ceremonia de deschidere și primul spectacol (luni, 4 august), precum și participarea la seara internațională a tradițiilor (miercuri, 6 august), desfășurate în Piazza Roma din Ponte Landolfo.
Reprezentanții ansamblului au transmis un mesaj emoționant de mulțumire tuturor celor care au sprijinit această deplasare, de la autoritățile locale – Primăria și Consiliul Local Polovragi, până la sponsorii locali, printre care Pensiunea Castania, Ograda Bunicilor și Conacul Olarilor din Baia de Fier.
Un rol important l-a avut și Școala Populară de Artă „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, prin implicarea managerului Alexandru Bratu, care a sprijinit prezența ansamblului la festivalul internațional.
Această participare nu este doar un moment artistic, ci și o reafirmare a faptului că tradiția vie are nevoie de susținere, respect și continuitate. Iar atunci când comunitatea se mobilizează, visurile pot călători peste granițe – purtând cu ele cântecul, costumul și sufletul românesc.






