
Moartea bărbatului în vârstă de 55 de ani, care a decedat pe scara unui bloc de pe strada Griviței din Târgu Jiu, este cercetată de polițiști. IPJ Gorj a transmis că a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar necropsia urmează să stabilească exact cauza decesului.
“La data de 2 noiembrie 2026, ora 10:31, Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată prin apel 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că tatăl său, în vârstă de 55 de ani, din municipiul Târgu Jiu, ar fi acuzat o stare de rău și ulterior ar fi decedat.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică și o echipă operativă, care au efectuat cercetarea la fața locului.
În urma examinării vizuale a cadavrului, nu au fost constatate urme de violență la nivelul capului, trunchiului sau membrelor.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.





