News

Alertă de fraudă în Gorj! Escrocii vânează cumpărătorii online!


Polițiștii gorjeni trag un semnal de alarmă privind înșelăciunile din mediul online, în contextul creșterii numărului de fraude comise prin site-uri false și oferte înșelătoare. Reprezentanții IPJ Gorj le recomandă cetățenilor să fie vigilenți atunci când fac cumpărături pe internet și să verifice cu atenție autenticitatea platformelor, pentru a evita pierderea banilor sau compromiterea datelor personale.

“Nu lăsați prețurile mici să vă orbească! Escrocii profită de entuziasmul cumpărăturilor online pentru a vă păcăli.

Sfaturi utile:
• Cumpărați doar de pe site-uri oficiale și verificate.
• Evitați ofertele care par prea bune ca să fie adevărate.
• Verificați existența datelor de contact reale ale magazinului (adresă, telefon, firmă).
• Nu faceți plăți în avans către persoane necunoscute.
• Folosiți carduri dedicate pentru plăți online și activați autentificarea în doi pași.
• Atenție la site-uri false care imită branduri cunoscute – verificați adresa web!

Dacă ați fost victima unei fraude online, contactați imediat Poliția și nu ștergeți dovezile (mesaje, e-mailuri, chitanțe electronice).

Fiți atenți! Protejați-vă datele și banii!”, a transmis IPJ Gorj într-un comunicat de presă. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button