LifestyleNews

Adela Popescu și Radu Vâlcan își fac casă ca în Toscana aproape de Dănciulești, Gorj!

Au o vilă superbă în București, și-au cumpărat un apartament la mare, în Olimp, iar acum își ridică o casă de vacanță în Șușani, Vâlcea, localitatea natală a Adelei Popescu, nici o oră de comuna Dănciulești din Gorj. Actrița și soțul ei, Radu Vâlcan, își construiesc un loc de vis, departe de agitația Capitalei, unde cei trei băieți ai lor să-și petreacă vacanțele. 

Anul trecut, pe 31 octombrie, Adela Popescu anunța că un vis mai vechi e pe cale să prindă contur: o casă de vacanță la țară, în localitatea ei natală, Șușani, județul Vâlcea, acolo unde au rămas să locuiască părinții ei.

„De ce casă de vacanță la Șușani? Noi suntem deja foarte mulți și nu prea mai încăpem în casă părintească. Pentru că avem trei copii și ne dorim să își petreacă măcar vacanțele la sat.

Pentru că dacă făceam o casă în apropiere de București, într-un loc în care oamenii își fac case de vacanță, am fi mers într-un loc steril, impersonal poate. Chiar dacă din punct de vedere al investiției ar fi fost o idee mai bună.

Dar noi vrem că ăștia mici, cât încă mai sunt mici, să petreacă cât mai mult timp într-un loc cu viață în el. Cu legi proprii. Cu activități care se schimbă în funcție de anotimp. Cu semănat, arat, plivit, cules de struguri, adunat de prune. Cu ore pentru luat lapte când se întoarce vaca de la păscut, cu căutat cuibarul de ouă. Cu certuri între vecini, cu pomeni. Că noi credem că sunt lecții valoroase pentru ei.

Nu încerc să construiesc o atmosfera idilică din viața de aici, că nu este. Dar este un sat care vibrează. Trăiește. Și asta ne dorim să oferim copiilor cât timp încă găsesc magie în fiecare coajă de nucă. Și mai ales cât încă nu vor cu prietenii la Ibiza”, scris Adela, în toamnă.

Și iată că locuința prinde viață, iar weekendul acesta, Adela și Radu au fost în inspecție, pe șantier. După cele câteva poze publicate pe Instastory și descrierea actriței, căsuța de vacanță și mai ales împrejurimile te duc cu gândul la pitoreasca Toscana.

„Astăzi am dat o fugă să vedem stadiul lucrărilor la casa noastră de la țară. Imaginați-vă coloanele acestea îmbrăcate în piatră și acoperite cu glicină, viță de vie sau iederă. Nu ne-am hotărât încă. Și toată perspectiva verde”.

Șușani este o comună în județul Vâlcea, Oltenia, România, formată din satele Râmești, Sârbi, Stoiculești, Șușani și Ușurei. Este situată în partea de sud a județului , extrem de aproape de comuna Dănciulești din Gorj.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button