News
Accident îngrozitor: mașina strivită între două TIR-uri! FOTO

Un accident grav s-a produs, în această după-amiază de marți, pe Autostrada A1, în dreptul localității Corbii Mari, în care ar fi implicate două TIR-uri și trei autoturisme. Planul Roșu de Intevenție a fost activat.
Din informațiile preliminare, în eveniment ar fi implicate trei autotrenuri și cinci autoturisme. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat că traficul este oprit pe Autostrada A1, sensul Bucureşti – Piteşti, la kilometrul 52, în zona localităţii Corbii Mari, judeţul Dâmboviţa, din cauza accidentului.
Potrivit ISU Dâmboviţa, sunt identificate cinci victime, dintre care trei persoane sunt încarcerate. Echipajele de intervenţie acţionează pentru extragerea acestora şi acordarea primului ajutor calificat.
Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul județului Dâmbovița a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Misiunea este în dinamică, transmit autoritățile.
La fața locului a fost alocat și un elicopter SMURD de la nivelul Inspectoratului General de Aviație, relatează stirileprotv.ro





