Cum a reușit un român să lucreze doi ani în Italia ca șofer de TIR, deși nu avea permis
Un caz incredibil a ieșit la iveală după ce un român a reușit să lucreze mai bine de doi ani ca șofer de TIR în Italia fără să dețină permis de conducere, folosind o schemă complexă de fals și furt de identitate.
Este vorba despre Florin Constantin Sandu, originar din județul Bihor, care a fost adus în țară și încarcerat după ce a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare.
Totul a început după ce bărbatul a intrat în posesia copiilor după actele unui alt șofer, sub pretextul unei angajări. Ulterior, folosindu-se de aceste date, a obținut documente false, inclusiv carduri tahograf emise de autorități din România.
Cu aceste acte, a reușit să semneze contracte de muncă și să lucreze în Italia ca șofer de TIR, deși nu figura în evidențe ca posesor de permis de conducere.
Schema a fost descoperită în februarie 2022, când bărbatul a fost oprit de poliția italiană pe o autostradă, într-un interval în care circulația camioanelor era restricționată. Suspiciunile legate de documente au dus la verificări amănunțite, iar expertiza a confirmat că permisul prezentat era fals.
În paralel, adevăratul titular al identității a aflat despre fraudă în momentul în care a încercat să obțină un card tahograf și a descoperit că acesta fusese deja emis pe numele său.
Inițial, Judecătoria Oradea l-a condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare, însă Curtea de Apel Oradea a redus pedeapsa la 4 ani de detenție, menținând o amendă de 8.000 de lei.
Anchetatorii au descoperit că bărbatul nu era la prima abatere, fiind condamnat în trecut pentru conducere fără permis și fals de identitate.
După pronunțarea sentinței definitive, acesta a dispărut și a fost dat în urmărire internațională, fiind în cele din urmă prins în Italia și adus în România pentru executarea pedepsei.






