News

Accident cu trei maşini şi un moped, azi noapte pe Griviței. FOTO

Trei autoturisme şi un moped au fost implicate într-un accident rutier produs pe Calea Griviţei din Bucureşti. În urma impactului a fost avariat şi un troleibuz. Doi bărbaţi au fost transportaţi la spital.

Potrivit Brigăzii Rutiere a Poliţiei Capitalei, au fost implicate trei autovehicule şi un moped, iar în urma impactului a fost avariat şi un troleibuz.

În urma accidentului de circulaţie, doi dintre şoferii implicaţi, în vârstă de 27 şi 62 de ani, au necesitat îngrijiri medicale şi au fost transportaţi la spital.

Poliţiştii rutieri au testat patru şoferi cu aparatul alcooltest, rezultatele indicate fiind ”zero”. Cel de-al cincilea nu a putut fi testat din motive medicale, urmând a-i fi recoltate probe biologice la unitatea spitalicească unde a fost transportat.

În urma accidentului, au fost aplicate restricţii de circulaţie pe Calea Griviţei, atât dinspre Podul Grant, cât şi dinspre Pasajul Basarab.

Poliţiştii Brigăzii Rutiere fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button