IPS Teodosie șochează din nou. A sfințit un sediu AUR la Constanţa
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a participat sâmbătă la sfințirea celui de-al doilea sediu AUR din Constanța, cu doar o săptămână înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale anticipate, informează Mediafax.
În ciuda interdicțiilor clare din statutul Bisericii Ortodoxe Române privind implicarea clerului în politică, ierarhul a rostit rugăciuni personalizate pentru liderii partidului și a făcut referiri directe la alegeri.
„Am mai fost la sfinţirea unui sediu al acestei formaţiuni, şi mă bucur că m-aţi chemat, şi am nădejdea să vă țină rugăciunile și, dacă dă Dumnezeu să fie bine – și Dumnezeu dă – numai să fim vrednici să luăm noi. Să ne întâlnim și la Peștera Sfântului Andrei după aceea, când o fi un rezultat bun și sănătos. Să vă dea Dumnezeu cele bune. Cei de aici trebuie să fiţi model de lumină, de statornicie, de credinţă, de dragoste de Dumnezeu, de biserică, de neam şi de ţară.
Când vorbim despre acestea, vorbim despre idealurile comune ale neamului, ale bisericii, ale ţării noastre. Să ne ajute Dumnezeu!”, a declarat IPS Teodosie în fața consilierilor AUR prezenți la eveniment, potrivit Constanța 100%.
În timpul slujbei, arhiepiscopul a binecuvântat nominal mai mulți lideri ai formațiunii, printre care persoane cu numele George, Ana-Maria, Călin și alții, urându-le „credință luminată” și „nădejde tare”.
Statutul BOR interzice explicit „implicarea clericilor în activități partinice ori în promovarea de persoane sau doctrine politice”, iar încălcarea acestei prevederi poate atrage sancțiuni disciplinare.