Academia de Poliţie, făcută praf de furtună
Furtuna violentă de joi seara din București a făcut ravagii la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, unde acoperișul a fost smult, iar mai multe camere au fost inundate.
Sindicatul Europol acuză un „sistem putred” şi lucrări de reabilitare făcute „cu zilieri necalificaţi”. Reprezentanții sindicatului spun că problema nu este furtuna, ci corupţia. Ei cer demisii şi anchete penale. „Este revoltător că în tot acest timp… nimeni nu a fost tras la răspundere”, scrie Europol.
Sindicatul Europol consideră că problema nu stă în vreme, ci în corupţia tolerată de conducere. că dezastrul produs de furtună este doar consecința unui șir lung de nereguli, mușamalizate cu bună știință.
„Imaginile apărute în urma furtunii violente din această seară sunt o radiografie brutală a dezastrului administrativ şi moral care a domnit ani la rând în Academia de Poliţie.
Acoperişuri «reabilitate» luate pe sus de vânt, faţade prăbuşite şi ape infiltrate în încăperi care ar fi trebuit să găzduiască viitorii ofiţeri ai acestei ţări – toate acestea nu sunt efectele unui fenomen meteo extrem, ci ale unui sistem putred”, scrie Europol pe pagina de Facebook.
Ministerul Afacerilor Interne a reacţionat la avariile grave produse de furtuna de joi asupra unei clădiri a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost distrus, iar apa a pătruns în mai multe încăperi. MAI a transmis că a fost declanşată o „evaluare tehnică şi administrativă rapidă” pentru a determina cauzele exacte ale avariei, dar şi eventualele responsabilităţi.






