NewsSocietate

PRĂPĂD LA TÂRGU JIU! Furtuna a lovit în forță: grindină, vijelie și pene de curent! VIDEO

Cerul s-a rupt în această seară peste zona Târgu Jiu, în condițiile în care județul Gorj se află sub Cod galben de instabilitate atmosferică, cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Avertizarea este valabilă până miercuri dimineață, iar meteorologii anunță inclusiv rafale de 50–70 km/h și cantități importante de apă. 

Furtuna a provocat și întreruperi ale alimentării cu energie electrică în cartierul Prejba, în timp ce rafalele de vânt și ploile puternice au afectat zona.

Localnicii au surprins imagini cu grindina și furtuna dezlănțuită, iar fenomenul s-a manifestat cu intensitate în mai multe puncte din apropierea municipiului.

Situația este cu atât mai spectaculoasă cu cât furtuna a venit după o zi în care temperaturile au fost foarte ridicate. Meteorologii avertizează că instabilitatea atmosferică va continua, iar în orele următoare pot apărea noi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină. 

Târgu Jiul este în continuare sub amenințarea fenomenelor severe. Șoferii sunt sfătuiți să circule cu mare atenție, iar oamenii să evite deplasările inutile pe durata episoadelor de furtună. VIDEO

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button