O zi de vară liniștită la plaja din zona Gostinu, Giurgiu, s‑a transformat într‑un coșmar pentru o familie din București. O tânără de 20 de ani intrase în apele Dunării ținând în brațe pe fiica ei, Aisha, în vârstă de doar 9 luni, când a fost surprinsă de curenții puternici într‑o zonă cu adâncimi neașteptate și s–a scufundat împreună cu copilul. Tatăl, în vârstă de 26 de ani, a sărit să o salveze, reușind să o ridice pe micuță deasupra apei. A ținut‑o strâns până când mâinile i-au cedat și, cuplul fiind acaparat de fluviu, Aisha a fost lăsată singură în mijlocul apei .
În acele momente dramatice, un bărbat aflat în zonă cu un caiac a observat silueta fetiței plutind cu fața în jos, a vâslit cu toată forța până la ea, a sărit în apă și a scos‑o, inertă, pe puntă. A început imediat manevrele de resuscitare, iar după ce a părut că nimic nu mai poate fi făcut, Aisha a tresărit, a tușit, a plâns – semne vitale revenite care au salvat‑o.
Întâmplarea sfâșietoare a fost publicată pe rețelele de socializare de jurnalistul Vasile Arcanu: “
„Aisha, fetița dintre ape” – Povestea unei vieți smulse din ghearele morţii
Există clipe în care timpul se oprește. Secunde care par o veșnicie. Și uneori, în inima tragediei, se naște un miracol.
Pe malul Dunării, în zona Gostinu, o familie întreagă s-a bucurat ieri de o zi călduroasă de vară. Nimeni nu ar fi bănuit ce avea să urmeze… În mijlocul râsetelor și al jocurilor, destinul a lovit nemilos.
Aisha, o fetiță de doar nouă luni, era ținută strâns la piept de mama ei, atunci când apele au devenit un dușman. Într-o clipă, femeia a căzut într-o groapă ascunsă sub apă, trasă de curenții fluviului. Tatăl, disperat, a apucat-o pe Aisha și a ridicat-o cât a putut deasupra apei. S-a luptat cu valurile, cu frica, cu neputința. A ținut-o… până când mâinile i-au cedat. Și apoi, a căzut și el.
De pe mal, un OM (care a dorit să rămână anonim) a înțeles în tăcere ce se întâmplă. Fără ezitare, şi-a luat caiacul și a vâslit cu toată viteza. Când a ajuns, a zărit o siluetă mică plutind pe apă cu fața în jos. Era Aisha. Timpul se strânsese într-o respirație. A întins mâna spre ea, dar trupul ei a fost tras în jos de apă.
Și-atunci… miracolul.
Soarele, martor tăcut, a luminat dintr-un unghi perfect locul unde micuțul corp dispărea. Reflexia din apă i-a arătat calea. A sărit în fluviu… și a tras-o afară. A așezat-o în caiac, udă, inertă, palidă. Cu inima sfâșiată, i-a aplicat câteva manevre de resuscitare. N-a trecut mult, dar părea o eternitate.
Apoi… un oftat.
Aisha a tresărit. A tușit. A plâns. A înviat.
A fost redată vieții. Redată familiei… Deși părinții ei nu mai erau acolo ca să o ia în brațe, zâmbetul ei a luminat pentru toți cei rămași.
Astăzi, la ora 11:00, am văzut-o. Aisha, fetița cu ochi limpezi și chip senin, zâmbea. Un zâmbet fragil, dar plin de viață. Un zâmbet care spunea o poveste mai puternică decât orice cuvânt: o poveste despre curaj, iubire, sacrificiu și miracol.
Aisha trăiește. Și, prin ea, trăiesc și părinții ei, în amintirea unui gest de iubire dus până la capăt.“
