Pieton lovit de o mașină în zona mallului din Târgu Jiu. Bărbatul a refuzat transportul la spital
Foto arhivă
Un eveniment rutier s-a produs în urmă cu puțin timp în zona mallului din municipiul Târgu Jiu. Un pieton a fost acroșat de un autoturism, însă, din fericire, impactul a fost unul ușor. La fața locului au intervenit polițiștii și un echipaj medical.
Potrivit informațiilor obținute până la acest moment, bărbatul a fost evaluat de cadrele medicale, însă nu a necesitat transportul la spital și a refuzat să fie preluat pentru investigații medicale.
De asemenea, acesta le-ar fi transmis polițiștilor că nu dorește să formuleze plângere împotriva conducătorului auto.
Astfel, dacă persoana lovită nu formulează plângere prealabilă și nu există alte elemente care să impună cercetarea penală pentru o altă faptă, incidentul nu va conduce la întocmirea unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
În cazul de față, bărbatul nu a dorit să fie transportat la spital și nu intenționează să depună plângere împotriva șoferului.




