Societate

Va fi schimbată conducerea CE Oltenia? Ce spune un fost supraveghetor

Fostul supraveghetor al Complexului Energetic Oltenia, social-democratul Gabriel Giorgi, susține că șefii companiei energetice nu pot fi demiși.

Comisia Europeană a indicat o serie de nereguli la selecția pentru conducerea Complexului Energetic Oltenia și a recomandat reluarea procedurii. Fostul supraveghetor al Complexului Energetic Oltenia, Gabriel Giorgi, susține că șefii companiei energetice nu pot fi demiși.

Social-democratul afirmă că, în cazul în care ar fi schimbați din funcții, compania ar fi obligată să le plătească salariile până la finalul mandatelor.

“Într-adevăr, Comisia Europeană a identificat și a indicat neregulile respective. Greșeala poate fi îndreptată, asta este 100%, dar cum auzeam un candidat al USR că să demiți conducerea, nu poți să faci așa ceva. Comisia spune că trebuie făcute noi selecții, că nu s-au respectat pașii, când s-au făcut selecțiile respective. Se pot face noi selecții, în cazul în care conducerea își depune demisia, altfel te apuci, îi demiți și o să câștige în instanță toți și banii pe salariu trebuie plătiți până la sfârșitul mandatului. Este o lege în țara asta care trebuie respectată. Contractul de mandat este încheiat pe 4 ani și nu este ilegal. Doar instanța poate să spună dacă este ilegal. Nu există nicio decizie a instanței care să spună că persoanele respective sunt puse ilegal pe funcție. Este doar o indicație dată de Comisia Europeană, care nu este instanță de judecată. În consecință, ca să poți să demiți o persoană, poți să o demiți, dar legea românească, și aici e vorba de Ordonanța 109, spune că dacă demiți persoana respectivă, trebuie să-i plătești salariul până la sfârșitul mandatului. Banii respectivi trebuie recuperați de la cineva”, a precizat Gabriel Giorgi.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button