NewsȘtiri

Pasajul pe sub calea ferată din 9 Mai. Când vor începe lucrările

Primarul Târgu-Jiului Marcel Romanescu speră ca până la sfârșitul anului să înceapă primele lucrări pentru realizarea pasajului pe sub calea ferată din zona 9 Mai.


Autoritățile locale de la Târgu-Jiu au realizat studiul de fezabilitatea pentru realizarea pasajului
pe sub calea ferată din zona 9 Mai. În perioada următoare urmează fie scoasă la licitație proiectarea și execuția lucrărilor. Investiția se ridică la circa 5 milioane de euro și v fi realizată cu bani din Programul “Anghel Saligny”. Contractul a fost semnat, luni, la Ministerul Dezvoltării, de primarul Marcel Romanescu. Edilul Târgu-Jiului speră ca până la sfârșitul anului înceapă primele lucrări. Pasajul pe sub calea ferată din zona 9 Mai ar putea fi gata în 2024. Durata de execuție a lucrărilor este de 9 luni.Din momentul în care s-a semnat acest contract urmează procedura de licitație pentru proiectare cu execuție. Avem unmare avantaj pentru că studiul de fezabilitate l-am realizat cu societatea Metroul SA București. Este vorba despre o societate foarte puternică. Eu cred că nu vor fi foarte mari modificări la faza de proiectare. Societatea care va câștiga pentru execuția acestei lucrări va face și proiectul însă având un studiu de fezabilitate foarte bine realizat eu cred că lucrurile vor evolua pe repede-înainte. Mi-aș dori ca o parte din lucrări se desfășoare în acest an. Crede prin luna septembri am putea avea semnat deja contractul pentru proiectare și execuție. Termenul de execuție a lucrărilor este de 9 luni.În 2024 putem avea pasajul finalizat”, spune Marcel Romanescu. Pentru realizarea pasajului pe sub calea ferată din zona 9 Mai autoritățile locale au făcut două exproprieri. “Acest pasaj rezolvă o mare problemă a municipiului Târgu-Jiu.(…) Era necesar”, a mai declarat Marcel Romanescu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button