Societate

Acuzații la adresa conducerii CE Oltenia. Lider: Comunicarea e aproape nulă

Președintele Sindicatului Liber de la Cariera Roșia, Cristian Lădaru, acuză conducerea Complexului Energetic Oltenia de lipsă de comunicare.

Acționarii Complexului Energetic Oltenia vor vota înființarea filialei de lignit pe data de 3 august. Această informație a creat îngrijorare în rândul minerilor și energeticienilor. Federațiile din CE Oltenia au amenințat cu proteste, dacă șefii companiei nu vor veni cu clarificări. Președintele Sindicatului Liber de la Cariera Roșia, Cristian Lădaru, acuză că, de când a fost instalat noul directorat, condus de Dan Plaveti, comunicarea este aproape nulă. “De când a venit noul directorat, comunicarea conducerii companiei, mai ales cu trusturile de presă, în general, este aproape nulă. Prin faptul că în spațiul public apar diferite informații legate de noi forme de reorganizare, partenerul social, nefiind consultat, alte persoane fiind implicate, în sensul că dau informații, dar conducerea societății nu vine cu un punct de vedere, îngrijorează salariații și partenerul social. Noi am cerut directoratului niște clarificări. Ei sunt obligați ca, în termen de 10 zile, să ne dea un răspuns. În caz contrar, toate federațiile din CE Oltenia vor declanșa acțiuni de protest. Vom merge până la capăt”, spune liderul sindical.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button