Un copil de 3 ani a murit înecat într-un râu din județul vecin
Băiatul se afla alături de mama sa și alți doi frați. Cei patru traversau pe un podeț din lemn, dar cel mic s-a dezechilibrat și a căzut în apele râului. Mama sa a chemat în ajutor mai mulți localnici care au plecat în căutarea băiatului. „Din primele cercetări s-a stabilit că minorul de 3 ani se afla împreună cu mama acestuia şi cu cei doi fraţi minori şi toţi ar fi intenţionat să traverseze râul Putna, trecând peste o punte de lemn, moment în care minorul ar fi alunecat şi ar fi căzut în albia râului, fiind găsit de localnici la aproximativ 1,5 km distanţă de localitatea Putna, în stare de inconştienţă”, a transmis IPJ Caraş-Severin. Acesta a fost găsit la aproape doi kilometri distanță de locul în care a căzut. Între timp a ajuns și un echipaj de ambulanță, care nu l-a putut resuscita.