A fost găsit fără suflare în casă la doar 33 de ani. Își sunase mama cu câte ore înainte de a muri
Marius Timofte, un român din Scoția, s-a stins din viață la vârsta de 33 de ani, fiind găsit fără viață în casă. Cu doar o seară înainte de a-și găsi sfârșitul, bărbatul și-a sunat mama aflată în Italia să-i spună că se simte rău. Nimeni nu se aștepta ca aceasta să fie ultima conversație între cei doi.
Marius Timofte, un şofer licrator plecat să-şi câştige pâinea departe de ţară, a fost găsit fără suflare în casa sa din Scoția. Cu doar câteva ore înainte de a muri, românul își sunase mama în Italia să-i spună că se simte rău.
Mama tânărului a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare. Bărbatul în vârstă de 33 de ani din Edinburgh a avut febră sâmbătă, 11 martie 2023. Marius Timofte și-a sunat mama și i-a spus că nu se simte bine, că va lua niște medicamente și se va băga la culcare. Din nefericire, tânărul nu s-a mai trezit însă niciodată.
Duminică, 12 martie 2023, îngrijorată, mama sa l-a sunat să vadă cum se mai simte, doar că românul nu a mai răspuns la telefon. Asta a făcut-o pe femeie să apeleze la prietenii săi din Scoția să meargă să verifice ce s-a întâmplat cu Marius.
Marius Timofte s-a stins din viață în timpul nopții. „Locuia în Edinburgh de aproximativ șase ani. Sâmbătă a răcit și a avut febră, locuia singur aici, dar era foarte apropiat de mama lui. A sunat-o în noaptea aceea și i-a spus că va lua niște medicamente înainte de a merge la culcare și a fost ultima dată când au vorbit. Mama lui l-a sunat dimineața pentru a verifica cum era, dar nu a mai răspuns. S-a îngrijorat și a luat legătura cu unul dintre prietenii noștri de aici pentru a merge să verifice. Când Valentino, prietenul nostru a bătut la uşă, nu a primit niciun răspuns, apoi a încercat să o spargă. Vecinii au auzit zgomote şi au venit să ajute. Împreună au spart ușa. Unul dintre vecinii lui era asistent medical și a încercat să-l resusciteze pe Marius, dar era din păcate deja mort. Stătea întins în pat cu telefonul în mână, așa că bănuim că a încercat să sune după ajutor”, a relatat Ștefania, una din prietenele românului în vârstă de 33 de ani, pentru jurnaliștii de la Edinburgh Live.
Românul era originar din Brașov, iar trupul neînsuflețit al acestuia urmează să fie repatriat în țară.