Ei sunt cei trei muncitori români care au murit în timp ce lucrau într-un rezervor de apă în străinătate
Trei români, cu vârste de 21, 24 și 40 de ani, au murit luni, 12 octombrie, în timpul unor lucrări de întreținere desfășurate la o proprietate privată din sudul Portugaliei. Bărbații efectuau lucrări de impermeabilizare în interiorul unui rezervor de apă, iar autoritățile încearcă acum să stabilească ce a provocat tragedia.

Incidentul s-a produs în localitatea Quinta do Lago, în apropiere de orașul Loulé, din regiunea Algarve. Potrivit postului public portughez RTP, cei trei muncitori români se aflau în interiorul unui rezervor de apă, unde executau lucrări de impermeabilizare.
Autoritățile au fost alertate luni, la ora 12:53. Echipajele de intervenție ajunse la fața locului au încercat să îi resusciteze pe cei trei bărbați, însă, în ciuda eforturilor depuse, medicii au constatat decesul acestora.
Alte trei persoane, cu vârste cuprinse între 50 și 52 de ani, au primit îngrijiri medicale la fața locului, dar ar fi refuzat transportul la spital.
Potrivit informațiilor preliminare prezentate de presa portugheză, una dintre ipotezele luate în calcul este aceea că cei trei muncitori s-ar fi intoxicat după ce au intrat în rezervor. Cauza exactă a deceselor nu a fost însă stabilită oficial.
La intervenție au participat aproximativ 30 de persoane, cu sprijinul a 13 vehicule terestre. Printre echipele mobilizate s-au numărat pompieri din Loulé și reprezentanți ai serviciului național de urgență medicală din Portugalia.
Autoritatea pentru Condițiile de Muncă (ACT) a fost chemată la locul tragediei, iar Garda Națională Republicană (GNR) a demarat cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.
Ancheta urmează să clarifice cauza morții celor trei români și dacă au fost respectate normele de securitate și sănătate în muncă în timpul intervenției în rezervor.





