EvenimentNews

A intrat în terasa unui magazin din Târgu Jiu, dar nu a plecat cu mâna goală! Ce au făcut polițiștii gorjeni după sesizare


Un bărbat de 42 de ani, din comuna Bălești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii gorjeni, fiind cercetat într-un dosar penal de furt. Acesta este suspectat că ar fi sustras un telefon mobil lăsat nesupravegheat pe o masă, în zona terasei unui magazin de pe strada Panduri din Târgu Jiu. Telefonul a fost recuperat și restituit proprietarului.

“În urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 42 de ani, din comuna Bălești, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

În fapt, la data de 3 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Ordine Publică au fost sesizați direct de către un bărbat de 51 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 00:20, în timp ce se afla în incinta unui magazin situat pe strada Panduri din localitate, un bărbat i-ar fi sustras telefonul mobil pe care îl lăsase nesupravegheat pe o masă, în zona terasei magazinului.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, iar bunul sustras a fost recuperat și restituit persoanei vătămate, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Față de bărbatul de 42 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button