Teroare în județul de lângă Gorj! Oamenii sunt terorizați de lupii care atacă în haită chiar pe ulițele satelor

Lupii au băgat spaima în localnicii din Cimpa, județul vecin, Hunedoara. Mai multe animale au fost atacate, iar sălbăticiunile au fost surprinse inclusiv pe camerele de supraveghere, plimbându-se printre case. Oamenii cer autorităților să intervină cât mai repede.
De mai bine de o lună, localnicii din satul Cimpa, care aparține de orașul Petrila, spun că trăiesc cu frica în sân. Mai mulți lupi au fost observați pe ulițele satului și în apropierea gospodăriilor, iar animalele oamenilor au devenit victime.
Potrivit localnicilor, câinii au fost atacați în curți, iar mai multe oi au fost omorâte. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată prădătorii apropiindu-se de case și circulând nestingheriți prin localitate.
Au fost strânse aproximativ 110 semnături pentru o petiție prin care localnicii cer autorităților să ia măsuri. Primarul orașului Petrila, Vasile Jurcă, spune că situația este dificil de gestionat din cauza legislației privind protejarea lupilor. Potrivit acestuia, autoritățile locale pot organiza, împreună cu Poliția și Jandarmeria, acțiuni de alungare, însă, pentru capturarea sau împușcarea unor exemplare, este nevoie de o derogare din partea Ministerului Mediului.
Între timp, reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Hunedoara le recomandă localnicilor să întocmească dosare de pagubă pentru fiecare atac.
Autoritățile spun că problema este cu atât mai dificilă cu cât lupii atacă în haită și sunt greu de îndepărtat din zonele în care găsesc hrană.





