
Un bărbat de 45 de ani, din Crasna, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu din Târgu Jiu. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă șoferul a refuzat ulterior prelevarea mostrelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei.
“La data de 23 august 2026, în jurul orei ora 23:20, polițiști din cadrul Biroului Rutier, direcționați să intervină la un eveniment rutier, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, de 45 de ani, din Crasna, ar fi condus un autoturism pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu din Târgu Jiu, având o alcoolemie de 0,73 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemie.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de sustragere de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.





