Coșmar în toiul nopții, în Gorj! Ce au văzut doi bărbați pe un drum din Câlnic
O poveste misterioasă din Gorj, relatată de un bărbat pe nume Andrei și publicată de pagina de Facebook „Cronici Paranormale”, vorbește despre lumini inexplicabile, o apariție stranie și o întâmplare care i-ar fi făcut pe doi localnici să evite ulterior zona în timpul nopții.
Experiența ar fi avut loc în 2019, în zona Rovinari-Câlnic, iar mărturia este una dintre poveștile paranormale culese recent din Gorj.
Redăm mai jos întreaga povestire, exact așa cum a fost relatată:
„Apariții globulare în Câlnic – 2019, Gorj
Ți-am spus că am multe povești de genul acesta, care mi s-au întâmplat în perioada în care eram împreună cu fosta mea iubită, în anul 2019. Pe atunci făceam aproape în fiecare zi drumul dintre Câlnic și Rovinari. Plecam seara, în jurul orei 19:00, cu autobuzul de la mină până la Rovinari și stăteam acolo până pe la ora 2:00–3:00 dimineața.
Într-una dintre seri eram împreună cu prietenul meu Alin, care locuiește în satul Vlădoi, comuna Câlnic. După ce am stat în Rovinari până în jurul orei 2:00, am plecat pe jos spre Câlnic. Pe la ora 3:30 am ajuns pe drumul care duce spre satul Vlădoi.
În timp ce mergeam spre casa lui, Alin mi-a spus:
— Bă, Andrei, nu auzi?
Eu i-am răspuns:
— Ce este?
El mi-a zis:
— Uită-te în pom!
Când m-am uitat, am văzut o lumină care se deplasa din pom în pom. Am rămas amândoi uimiți. La un moment dat, lumina s-a așezat pe o claie de fân, iar acolo a apărut o femeie îmbrăcată în maro, care se uita direct la noi.
Când am văzut-o, Alin mi-a spus să nu scot niciun cuvânt și să mă închin în cerul gurii cu limba de trei ori. Am făcut exact cum mi-a spus.
Am continuat să mergem, însă aveam impresia că, deși făceam pași, nu înaintam deloc. Parcă ceva ne ținea pe loc. Am mers așa până aproape de ora 5:00 dimineața, când a cântat cocoșul.
În clipa aceea am auzit o voce care ne-a spus:
„Ați scăpat de data asta.”
Două zile mai târziu am mers la locul pe care noi îl numim „Sonda”, unde există un bazin cu apă termală. Eu și Alin eram cu calul nostru. În timp ce mergeam, am avut din nou impresia că aceeași lumină ne însoțea. Calul a devenit foarte agitat și am fost la un pas să pățim o nenorocire.
De atunci, eu și Alin nu am mai avut curajul să mergem noaptea prin acea zonă. Indiferent ce a fost în noaptea aceea, pentru noi a rămas una dintre cele mai ciudate și înfricoșătoare experiențe pe care le-am trăit vreodată.
Sursa: Andi Andrei, Gorj, culeasă în august 2026″.






