News

Fost primar, adus în România sub escortă! Era pe lista „Most Wanted”

Un fost primar al municipiului Iași, în vârstă de 68 de ani, a fost adus sâmbătă, 15 august, în România, după ce a fost urmărit internațional în categoria MOST WANTED și are de executat o pedeapsă de 19 ani și 4 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală.

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul este Ionel Onofraș, care a ocupat pentru scurt timp funcția de primar al municipiului Iași, fiind numit după Revoluția din decembrie 1989 și rămânând în funcție până în februarie 1990, aproximativ două luni.

Poliția Română a anunțat că bărbatul a fost adus în țară din Italia, în urma cooperării internaționale prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul IGPR.

După revenirea în România, acesta a fost predat autorităților și introdus într-o unitate de detenție, pentru punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei.

Cazul a intrat în atenția autorităților încă din 30 aprilie 2026, când polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Iași – Serviciul de Investigații Criminale, Biroul Urmăriri, în cooperare cu autoritățile italiene, au reușit să îl localizeze și să îl aresteze pe teritoriul Italiei.

Operațiunea a beneficiat de sprijinul unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, iar schimbul de informații a fost realizat cu sprijinul Biroului Atașatului de Afaceri Interne din Italia și al Biroului Sirene România.

După luni de proceduri și cooperare între autoritățile române și italiene, fostul edil a ajuns astfel în România, unde urmează să execute pedeapsa de 19 ani și 4 luni de închisoare.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button