News

Aceștia sunt constructorii care au pus frână drumului de mare viteză Craiova-Târgu Jiu

Una dintre cele mai importante licitații pentru drumul de mare viteză Craiova–Târgu Jiu intră într-o nouă etapă de incertitudine. Rezultatul procedurii pentru lotul 6, estimat la peste 2,2 miliarde de lei, a fost contestat de doi dintre constructorii care au participat la licitație, astfel că lucrările nu pot ajunge încă în etapa semnării contractului.

CONCELEX a depus contestație după ce CNAIR a desemnat câștigătoare asocierea Kalyon İnşaat Sanayi ve Ticaret – MIS Grup. Constructorul român solicită reevaluarea ofertelor, demers care ar putea duce inclusiv la modificarea clasamentului stabilit de CNAIR.

O contestație separată a fost depusă de Far Foundation, care solicită inclusiv respingerea ofertei declarate câștigătoare și reevaluarea procedurii.

CNAIR a anunțat pe 28 iulie 2026 că asocierea Kalyon – MIS Grup a câștigat licitația pentru proiectarea și execuția lotului 6 cu o ofertă de 1,99 miliarde de lei, fără TVA. Valoarea estimată a contractului pornea de la aproximativ 2,255 miliarde de lei.

Procedura pentru acest lot a fost lansată încă din septembrie 2024, însă aproape doi ani mai târziu contractul nu poate fi semnat, ca urmare a contestațiilor depuse după desemnarea câștigătorului.

Far Foundation invocă și modul în care a fost gestionată perioada de evaluare. Constructorul susține că și-a pregătit oferta pornind de la calendarul stabilit de CNAIR, potrivit căruia disponibilitatea utilajelor trebuia demonstrată pentru intervalul 1 septembrie 2025 – 30 iunie 2028.

Cum procedura s-a prelungit, CNAIR ar fi verificat ulterior disponibilitatea acelorași resurse pentru perioada octombrie 2026 – august 2029. Constructorul susține că a ajuns astfel să fie declarat neconform raportat la un calendar care nu exista atunci când și-a construit oferta, deși la evaluarea financiară se clasase pe primul loc.

Problemele nu se opresc însă la lotul 6. Întregul proiect Craiova–Târgu Jiu, cu o lungime de aproximativ 110 kilometri, avansează greu prin procedurile de achiziție.

Pentru lotul 1, constructorul a fost desemnat încă din 3 iulie, fiind vorba despre asocierea Ozaltin – Strade Bauunternehmung – Infravis, însă contractul nu este încă semnat și nu a fost depusă contestație.

Lotul 2 se află în continuare în evaluare, după ce termenul a fost prelungit din nou, până la 31 august 2026, în timp ce pentru lotul 3 termenul actual de evaluare este 27 august. Loturile 4 și 5 se află încă în etapa de depunere a ofertelor.

Astfel, la aproape doi ani de la lansarea primelor licitații, proiectul drumului de mare viteză Craiova–Târgu Jiu continuă să avanseze mai mult prin proceduri administrative și contestații decât prin lucrări efective în teren.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button