News

Trafic paralizat după ce un autocamion a luat foc în mers!

Momente de panică, vineri dimineață, pe DN 1F – Centura Ocolitoare a municipiului Zalău, după ce un autocamion a fost cuprins de flăcări în timp ce se afla în deplasare. Circulația a fost blocată total, iar pompierii au intervenit de urgență pentru stingerea incendiului.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, incendiul a izbucnit la compartimentul motor al autocamionului. Șoferul a reușit să oprească vehiculul înainte ca flăcările să se extindă, iar din fericire nimeni nu a fost rănit.

Din cauza intervenției echipajelor de pompieri și a celorlalte forțe de ordine, traficul rutier a fost oprit pe ambele sensuri de mers. Autocamionul a rămas imobilizat pe carosabil, provocând blocaje importante în zonă. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button