Societate

Cum merge activitatea la Cariera Roșiuța. Nemulțumirea liderului Nelu Roșca

Activitatea la singura carieră a Complexului Energetic Oltenia, din bazinul minier Motru, care a mai rămas deschisă, Roșiuța, decurge bine, în această perioadă, potrivit liderului sindical Nelu Roșca.


Cariera Roșiuța are un
stoc de peste 100.000 de tone de lignit. Deși se confruntă cu deficit de personal, dar și cu alte lipsuri, activitatea merge bine, în acestă perioadă. Nelu Roșca, președintele Sindicatului Liber din unitate, este nemulțumit, însă, că privații au ajuns să livreze jumătate din cărbunele necesar centralei de la Craiova, în detrimentul Roșiuței. Liderul sindical afirmă că așteaptă instalarea noului guvern pentru a discuta aceste aspecte cu viitorul ministru al Energiei.  

“Deși avem lipsuri și personal foarte puțin, pentru că, după plecarea celor determinați, am rămas cu salariați care pot să asigure patru utilaje de mare capacitate și, bineînțeles, un număr redus spre secțiile de specializat: minier, mecanic, electric. Dar asigurăm producția undeva la 80.000, stocul de la Cariera Roșiuța este de peste 100.000, avem tot ce trebuie din acest punct de vedere și asigurăm, în cadrul normal, producție pentru Turceni, pentru Craiova limitat, deși necesarul pentru Craiova ar fi fost mai mare. Dar cineva cu influență a împărțit și acolo lucrurile, dând spre privați o cantitate destul de mare, de 1.300.000. Abia aștept să se instaleze guvernul să putem să avem un dialog direct cu noul ministru instalat pentru a clarifica aceste aspecte, pentru că eu consider că patronul Craiovei este tot Ministerul și nu înțeleg de ce Ministerul a permis ca mai mult de jumătate din cantitatea și din necesarul de cărbune pentru funcționarea grupurilor de la Craiova să fie luat din mediul privat, deși calitatea este îndoielnică de la privat. Și la Cariera Roșiuța avem, la peste 1600-2200 de kilocalorii pe kilogram, ceea ce înseamnă un cărbune de foarte bună calitate. Putem să asigurăm o cantitate de peste 10.000 de tone pe zi, ceea ce ar însemna producția pe un grup din cadrul complexului la 24 de ore și, din păcate, dăm, pentru că a fost acest efect, după închiderea acelui grup de la Turceni, care consider că a fost o decizie necalculată”, a conchis sindicalistul.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button