Poluare pe Jiu! Un val de cenușă reziduală a ajuns în râu
Un incident de mediu s-a produs vineri dimineață în județul Hunedoara, după ce un val de cenușă reziduală a ajuns în albia Jiului de Vest în urma unei avarii la instalațiile care deservesc Termocentrala Paroșeni.
Potrivit primelor informații, poluarea s-a produs după ce s-a rupt o țeavă din iazul de depozitare al termocentralei, iar cenușa reziduală a fost deversată în albia râului.
Imaginile surprinse la fața locului arată apa Jiul puternic tulburată, incidentul stârnind îngrijorare în rândul localnicilor și al iubitorilor de natură.
Deocamdată, nu au fost comunicate informații oficiale privind amploarea poluării, impactul asupra ecosistemului sau măsurile dispuse pentru limitarea efectelor produse de avarie.
Autoritățile sunt așteptate să stabilească împrejurările în care s-a produs incidentul și să evalueze consecințele asupra mediului, în timp ce se încearcă remedierea avariei care a dus la deversarea cenușii reziduale în Jiul de Vest.






