Societate

GORJ: Vor să blocheze în instanță proiectul Legii salarizării

Federația Sanitas vrea ca proiectul de lege a salarizării să fie blocat, până va fi modificat, în urma unor consultări cu guvernul.


Sorin Torop, vicepreședintele Sanit
as din cadrul DGASPC Gorj, afirmă că fostul ministru al Muncii nu a pus proiectul Legii salarizării în dezbatere publică, iar, din acest motiv, sindicatele au atacat-o în instanță. Liderii Sanitas amenință cu greva generală, dacă nu se va ajunge la un consens.

Federația Sanitas a încercat blocarea legii salarizării până la discuții și până la negocieri reale, cum ar trebui să se aplice în Legea dialogului social. Momentan, am avut primul termen. Instanța, Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat atât Guvernului României, cât și Ministerului Muncii, cât și Secretariatului General al Guvernului, să înainteze o serie de documente prin care și dovada că s-a respectat procedura de negociere. Următorul termen este pe 23 iunie și sperăm noi ca instanța să ne dea de câștig de cauză, iar aceste negocieri cu privire la legea salarizării să urmeze cadrul legal și dezbateri reale, și nu simulacru de dezbatere,așa cum domnul ministru al Muncii, actual demisionar a făcut pe Facebook. Pe Facebook faci tu dezbatere națională? Asta e așa, de campanie electorală. (…) În primul rând,asistența socială să fie transpusă în legea salarizării de la spitalele neclinice, pentru că sectorul este sănătate și asistență socială. Personalul administrativ să nu mai fie pe alte grile, să fie tot în grila de asistență socială. Funcționarii publici să aibă același salariu ca cei din consiliile județene, diminuat cu 5%, spune sindicalistul.

 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button