NewsȘtiri

Val de dosare penale în Gorj, în ultimele 24 de ore


Patru conducători auto s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistați de polițiștii gorjeni conducând sub influența băuturilor alcoolice. Cazurile au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în mai multe localități din județ, iar una dintre alcoolemii a depășit de trei ori pragul infracțional.

“În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au depistat în trafic patru conducători auto care se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au identificat un tânăr de 27 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea București, având o concentrație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au depistat un bărbat de 54 de ani, din municipiul Motru, care conducea un autoturism pe DJ 671B, având o concentrație de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În aceeași perioadă, polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești au depistat un bărbat de 42 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care conducea un autoturism pe DJ 661, în localitatea Cojani, având o concentrație de 1,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, polițiști ai Secției 9 Poliție Rurală Novaci au oprit pentru control un autoturism care circula pe raza comunei Baia de Fier, iar în urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cazurile, conducătorii auto au fost conduși la unități medicale pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, fiind întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button