Societate

Se pregătește “parastasul” cărbunelui? Ce spune un fost șef din CE Oltenia

Fostul senator de Gorj, Ion Rușeț, fost șef în Complexul Energetic Oltenia, crede că portofoliul de ministru al Energiei preluat de Corina Popescu va fi “parastasul cărbunelui”.

Fostul secretar de stat în Guvernul Cioloș, Corina Popescu, este cel mai vehiculat nume pentru a prelua postul de ministru al Energiei în Guvernul Tomac. Aceasta s-a remarcat, de-a lungul timpului, pentru poziția pro-regenerabile. Fostul senator de Gorj, Ion Rușeț, fost șef în Complexul Energetic Oltenia, crede că portofoliul de ministru al Energiei preluat de Corina Popescu va fi “parastasul cărbunelui”.

 “Dacă vine Corina Popescu la Energie, închidem Complexul Energetic Oltenia, partea pe producerea energiei pe cărbune. (…) Corina Popescu, dintotdeauna de când a fost director general în minister și când a fost în Ministerul Energiei, a fost anti-producția de energie pe cărbune. A fost cea mai înfocată susținătoare a energiilor regenerabile. (…) Ea s-a plasat, de 10 ani, împotriva cărbunelui. (…) Fiecare are interesele și partipriurile lui. Este clar că steagul sub care a muncit Corina Popescu a fost anti-cărbune. Deci, pentru mine lucrurile sunt clare. Dacă va veni Corina Popescu, rău pentru Complexul Oltenia în ceea ce privește producția de energie pe bază de cărbune. E posibil să asistăm la o stimulare a părții care este în SPV-uri, producția pe gaze sau fotovoltaice, dar pentru cărbune pregătim parastasul. (…) Am înțeles că există, acum, o discuție: „repunem în funcțiune grupul 5, pe care l-am scos”… Cred că-i o vrăjeală și asta. Acolo, s-a închis și așa  rămâne. Numai dacă se schimbă situația, suntem într-o stare de necesitate, suntem într-o stare de asediu, de război, atunci lucrurile pot fi schimbate. Așa, nu.” , a conchis fostul parlamentar.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button