Lideri din CE Oltenia acuzați de “ipocrizie, minciună și falsitate”
Fostul vicepreședinte al Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu , este deranjat de “ipocrizia, minciuna și falsitatea” unor lideri sindicali din Complexul Oltenia.

Manu Tomescu afirmă că cel mai mult îl deranjează faptul că „cei mai mari susținători ai lui Virgil Popescu și planului de restructurare “vin și pozează, acum, în neștiutori”. Reacția lui Manu Tomescu vine după ce unii sindicaliști s-au arătat surprinși de trimiterea a aproximativ 1500 de angajați încadrați pe perioadă determinată, de la 1 aprilie, în condițiile în care, susține, că toată lumea știa încă din 2021 de planul de restructurare a CE Oltenia.
„Ce mă deranjează pe mine foarte tare este că a știut toată lumea. În 2020-2021, când noi, câțiva, făceam niște proteste prin Piața Prefecturii și le spuneam la oameni și încercam să spunem la oameni și la colegii noștri: «Domne, se închide Complexul Energetic Oltenia. Uitați nota de fundamentare trimisă de companie, de directoratul companiei de la acea dată către Ministerul Energiei, Ministerul Energiei către Uniunea Europeană prin care își asumau ei că vor mai rămâne două grupuri și două mii și ceva de oameni, două mii și ceva de locuri de muncă în companie. Și la acea dată toți știau. Deci, începând de la președintele Consiliului Județean, care făcea ședințe cu primarii. I-a adunat pe toți primarii și aveau ședințe periodice prin care le spunea că să facă planuri că vin bani de la Uniunea Europeană în urma închiderii grupurilor pe cărbune. Deci, toată lumea a știut și acum uitați-vă că pe parcurs, dintr-odată par toți surprinși și culmea este că cel mai deranjant este faptul că fix artizanii și cei mai mari susținători ai lui Virgil Popescu și ai planului de restructurare, acum, vin și pozează în neștiutori, în sunt uimiți: «Domnule, noi n-am știut, noi n-am fost anunțați». Păi eu vin și întreb acum: pe bune, mă, nene, n-ai fost anunțat, n-ai știut, dar ieri ai spus că ai stat patru ore cu președintele directoratului Plaveti în care ți-a spus că n-are ce face și-i va da afară. Bun, care e pasul următor? Că și eu am mai scris în postarea mea, de-a lungul timpului, în fața acestui plan de închidere, sindicaliștii ăștia care dau ora exactă, eu nu mai am nimic cu ei, nu mai sunt în mișcarea sindicală, dar mă deranjează ipocrizia, minciuna și falsitatea lor de care nu se leapădă nici acum, în al doisprezecelea ceas”, a conchis fostul sindicalist.





