News

Patronul restaurantului Antique condus luni pe ultimul drum! Avea doar 57 de ani!


Momente sfâșietoare au avut loc luni, la Rădăuți, unde familia, prietenii, colaboratorii și sute de cunoscuți și-au luat rămas-bun de la omul de afaceri Ioan Cosovan. Cortegiul funerar s-a oprit în fața restaurantului pe care l-a construit și l-a condus ani la rând, iar angajații, cu lacrimi în ochi, l-au aplaudat în semn de respect și recunoștință.

Orașul Rădăuți a fost cuprins de tristețe la funeraliile lui Ioan Cosovan, cunoscut antreprenor local care s-a stins din viață la vârsta de 57 de ani, după o luptă cu o boală gravă.  

Unul dintre cele mai emoționante momente ale zilei s-a petrecut atunci când cortegiul funerar a ajuns în fața Restaurantul Antique. Angajații localului au ieșit pentru a-i aduce un ultim omagiu celui care le-a fost patron și coleg de suflet. Cu ochii în lacrimi, aceștia au aplaudat în timp ce mașina mortuară trecea prin fața restaurantului, într-un gest simbolic de respect și rămas-bun.

Vestea morții lui Ioan Cosovan a îndurerat întreaga comunitate din Rădăuți. Omul de afaceri era apreciat atât pentru activitatea sa în domeniul ospitalității, cât și pentru relațiile apropiate pe care le-a construit de-a lungul anilor cu angajații, colaboratorii și clienții săi.  

Anunțul decesului a fost făcut de soția sa, care a transmis un mesaj emoționant în care a vorbit despre lupta purtată cu discreție și demnitate împotriva bolii. Înmormântarea a avut loc luni, 8 iunie, la Rădăuți, după ce trupul neînsuflețit fusese depus la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh”.

Sursa: informatiata.ro

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button