Cătălin Măruță a vorbit recent despre problemele din sistemul medical românesc și s-a declarat dezamăgit de situația spitalelor din multe orașe mici din țară. Prezentatorul TV susține că există diferențe uriașe între marile centre medicale și localitățile unde oamenii nu au acces la servicii medicale esențiale.
Acesta a explicat că în unele zone pacienții sunt nevoiți să fie transportați în alte orașe pentru intervenții urgente, din cauza lipsei anumitor servicii medicale.
„Nu știu cum e Târgu-Jiu din punctul ăsta de vedere, chiar nu știu. Poate Târgu-Jiu, nu pentru că e un oraș mai mare, dar mă refer de orașe mai mici. N-am fost 100% să zic, dar știu orașe și prin Moldova care nu au aceleași facilități. Te duci în orașe care nu au, dacă se întâmplă să facă cineva infarct, trebuie să-l duci la București și dacă are șanse pe drum și ajunge ambulanța când trebuie, poate să scape”, a declarat Cătălin Măruță.
Prezentatorul a criticat și faptul că multe spitale din România funcționează în clădiri foarte vechi, care nu mai corespund standardelor moderne.
„De ce? Pentru că la el în oraș nu există un spital care să aibă și acest serviciu. Noi vorbim de 35 de ani de la Revoluție când oriunde în lumea asta spitalele după 70 de ani se dărâmă pentru că bacteriile care intră în pereți nu pot fi date cu o lavabilă și distruse. Noi nu construim sau dacă construim, construim foarte puțin”, a mai spus acesta în podcastul Ionelei Năstase.






