NewsȘtiri

Viață de poveste: artista locuiește într-o vilă spectaculoasă din București, alături de soțul său din Gorj! FOTO

Îndrăgita interpretă de muzică populară Maria Dragomiroiu se bucură de liniște și confort după o viață dedicată scenei și folclorului românesc. La 70 de ani, artista trăiește într-o vilă impresionantă situată în nordul Capitalei, alături de soțul său, Bebe Mihu, originar din Peșteana, județul Gorj.

Casa în care locuiește artista a fost construită în urmă cu aproape un deceniu și reprezintă un adevărat colț de rai. Vila este amenajată modern, dispune de o curte generoasă cu vedere la lac, piscină și terasă, iar interiorul impresionează prin mobilierul din lemn masiv, decorurile elegante și obiectele de valoare.

Maria Dragomiroiu a mărturisit în trecut că locuința a fost ridicată „cu suflet”, construcția durând aproximativ opt luni. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, investiția s-ar fi ridicat la aproximativ 150.000 de euro.

În locuința artistei trăiesc și fiica, dar și nepoatele sale, familia fiind extrem de importantă pentru celebra interpretă. Artista a vorbit deseori despre generozitatea care o caracterizează atât pe ea, cât și pe soțul său.

„Și eu și soțul meu, Bebe, suntem milostivi, așa ne este drag. Nu pot foarte mult să cuprind lumea asta, că nu câștigăm cine știe ce, dar e de ajuns atât. Nu îmi doresc mai mult de atât, decât să trăiesc, să fiu pe picioarele mele, să ajutăm copiii, nepoții, rudele”, a declarat artista.

Originară din județul Vâlcea, Maria Dragomiroiu spune că a rămas profund legată de natură și de frumusețea florilor, motiv pentru care curtea vilei sale este plină de plante și aranjamente care îi aduc bucurie în fiecare sezon cald.

Anul trecut, la împlinirea vârstei de 70 de ani, artista și-a sărbătorit aniversarea chiar acasă, unde curtea a fost transformată într-un spațiu elegant de petrecere pentru familie și prieteni apropiați.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button