Adevărul despre interzicerea pășunatului! Ministerul Mediului rupe tăcerea

Val de panică în rândul fermierilor după ce în mediul online au apărut informații potrivit cărora pășunatul ar urma să fie interzis în România. Ministerul Mediului a reacționat ferm și a transmis un mesaj clar: NU există o astfel de interdicție!
Potrivit Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, informațiile apărute în ultimele zile sunt „false” și fac parte dintr-o campanie de dezinformare care a indus în eroare opinia publică.
Instituția explică faptul că noua legislație, inclusiv Ordonanța de Urgență nr. 25/2026, nu doar că NU interzice pășunatul, dar prevede explicit că activitățile tradiționale, precum pășunatul și cositul, sunt permise în așa-numitele „zone prioritare pentru biodiversitate”.
Mai mult, legea introduce conceptul de „management activ”, tocmai pentru a asigura echilibrul dintre protejarea naturii și activitățile agricole. Concret, articolul precizează clar că fermierii își pot continua activitatea în aceste zone.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a lansat acuzații dure și susține că în spatele acestor informații ar fi campanii coordonate pe rețelele sociale, unele folosind chiar imagini manipulate.
„Nu doar că nu se interzice pășunatul, dar am introdus clar în lege că aceste activități sunt permise”, a transmis oficialul, subliniind că oamenii trebuie să verifice informațiile din surse sigure.
În realitate, legislația actuală permite pășunatul în majoritatea situațiilor, cu anumite reguli locale și de protecție a mediului, iar restricțiile apar doar punctual, în funcție de tipul terenului sau de condițiile stabilite de autorități.





