Societate

Vienescu, un nou mandat la șefia SJU Târgu-Jiu. Cine a contestat concursul

Concursul pentru postul de manager al Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu a fost contestat.

La selecția pentru șefia Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu a participat un singur candidat, Dumitru Vienescu, actualul manager reușind să promoveze concursul cu nota 9,27. Constantin Mornea, gorjeanul din Novaci, care a vrut să-l concureze pe Vienescu a contestat, însă concursul invocând o stare de incompatibilitate în care s-ar fi aflat Maddy Huzu care a făcut parte din comisia de concurs deși ocupă și postul de șefă a Unității de Primirii Urgențe din cadrul SJU Târgu-Jiu.

”Am făcut și acea contestație. Am depus-o în termenul legal. Nu am primit niciun răspuns până în acest moment. Am înțeles că sunt mai mulți colegi care au făcut acest lucru. S-a depus o contestație colectivă din partea sindicatului, dar am considerat că este bine să fac și una individuală, pentru că situația mea este puțin diferită față de a celorlalți. Am fost evaluat de o comisie care, din punctul meu de vedere, nu a avut competența necesară să evalueze activitatea pe care eu o desfășor în cadrul compartimentului. Notele au fost acordate subiectiv, fără a se ține cont de realizările profesionale din ultimul an. Sperăm ca măcar în ultimul ceas conducerea complexului să analizeze cu obiectivitate aceste contestații, pentru că altfel singura cale rămâne instanța de judecată. Nu este normal ca oameni cu experiență, care și-au făcut datoria zeci de ani, să fie scoși pe ușa din spate prin niște criterii de evaluare făcute „pe genunchi” doar pentru a atinge niște cifre de disponibilizare impuse de la București”, a precizat Constantin Mornea.

Novăceanul nu are speranțe mari privind contestația depusă. Constantin Mornea, care are acum domiciliul în județul Hunedoara, crede că-i va fi respinsă pe motiv că nu a depus-o la sediul SJU Târgu-Jiu ci a trimis-o pe email.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button