News

Amenzi de peste 50.000 de lei după un scandal cu deșeuri aruncate ilegal în Gorj. FOTO

Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au aplicat amenzi în valoare totală de 52.500 de lei după ce au descoperit deșeuri din demolări abandonate ilegal pe raza localității Glogova. După ce inițial au fost găsite pe marginea drumului județean, o parte dintre acestea au fost descoperite ulterior aruncate și în apropierea râului Motru. Societatea care a transportat deșeurile și unitatea administrativ-teritorială au fost sancționate și obligate să salubrizeze terenul.

“Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au finalizat astăzi un control pe raza localității Glogova, început ieri, 4 aprilie 2026, când au verificat informațiile apărute cu privire la abandonarea, pe marginea drumului județean, a unor deșeuri rezultate din demolarea unor construcții. În urma verificărilor efectuate ieri, au fost dispuse măsuri urgente de salubrizare a drumului județean. Astăzi, cercetările au continuat, iar o parte dintre aceste deșeuri au fost găsite abandonate, tot ilegal, în apropierea râului Motru.
Pentru faptele săvârșite, atât societatea care a transportat deșeurile, cât și unitatea administrativ-teritorială au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 52.500 lei, fiind obligate să salubrizeze terenul”, au transmis comisarii Gărzii de Mediu Gorj. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button